Cum se scrie o lege împotriva pădurii și împotriva celor care o păzesc

În ultimele luni, Republica Moldova a asistat la unul dintre cele mai grave derapaje legislative din ultimii ani: aprobarea unei legi și a unor ordine ale Ministerului Mediului fără consultarea specialiștilor silvici, fără implicarea sindicatelor, fără respect pentru procedurile de transparență și fără vreo minimă înțelegere a complexității domeniului forestier și cinegetic.

S-a lucrat pe furiș. S-a mimat democrația. S-a servit interesului, nu interesului public.

Astfel, printr-un proces viciat și lipsit de expertiză reală, au fost constituite fonduri de vânătoare într-un mod profund necorespunzător, ignorând logica ecologică, caracteristicile terenurilor și regimul strict al pădurilor din grupa funcțională I. Pajiști și terenuri agricole au fost amestecate cu păduri ca într-o tocăniță administrativă, fără cap, fără busolă, fără responsabilitate.

Mai grav decât atât: unitățile silvice de stat au investit zeci de ani în gospodărirea cinegetică din bani proprii — milioane anual — fără a primi nimic înapoi, pentru că legislația restrictivă nu a permis vânătoarea în ultimii ani și astăzi aceste fonduri de vânătoare urmează să fie atribuite în folosință prin licitație unor terțe persoane.

Silvicultorii au construit, au investit, au protejat. Iar acum vin unii, care nu au pus în viața lor o roabă de hrană la un punct de furajare, să ia pe degeaba ceea ce nu le aparține.

Astăzi, aceleași grupuri care au împins această legislație făcută în grabă, pe genunchi, încearcă să deposedeze întreprinderile silvice de un patrimoniu gestionat exemplar – ca să-l transforme în profit rapid, în exploatări brutale, în ferme de vânat improvizate, în teritorii pustiite după 2–3 ani de „afaceri”. Apoi vor pleca, lăsând în urmă dezastru: păduri rănite, vânat decimat, ecosisteme compromise.

Este o tentativă transparentă de privatizare mascată, de capturare a fondului cinegetic și de distrugere a unui sistem construit cu sudoarea silvicultorilor.

Fondurile cinegetice – între rânduiala pădurii și rătăcirea omului. Un apel al silvicultorilor pentru apărarea moștenirii verzi a țării

Există în viața unei națiuni momente în care pădurea tace, dar oamenii ei trebuie să vorbească. Să vorbească apăsat, limpede și cu fruntea neplecată. Să rostească adevăruri simple, dar grele precum trunchiul unui stejar: pădurea nu este o marfă. Vânatul nu este o pradă de licitat. Iar fondurile cinegetice nu sunt domenii pe care să le împărțim după capricii politice sau pofta unor interese fugare.

Federația Sindicatelor din Silvicultură „Sindsilva” ridică această voce nu pentru sine, ci pentru toți cei care, de generații, au purtat în palme seva pădurilor și au apărat liniștea vânatului. Azi, în fața unor decizii pripite și lipsite de consultare — Ordinul MM nr. 142/2025 și Ghidul de licitație nr. 141/2025 — simțim din nou că destinul pădurii este amenințat, iar cu el destinul celor care o îngrijesc.

Pilda pădurii care nu se lasă pășunată

Se spune în bătrâni că acolo unde capra intră, pădurea moare. Nu e doar proverb, e lege a naturii. Iar legea statului consfințește același adevăr: pășunatul oilor și caprelor este interzis în fondul forestier. Și totuși, printr-un mister administrativ care sfidează bun-simțul ecologic, terenurile forestiere sunt puse pe același cântar cu pajiștile când vine vorba de constituirea fondurilor de vânătoare.

Cum să compari o pădure cu o pajiște? Cum să echivalezi o inimă cu o piatră? Cum să dai aceeași valoare unei vetre de regenerare a solului și unei bucăți de teren agricol?

Natura nu negociază. Dar omul, atunci când nu ascultă pădurea, riscă să o piardă.

Pădurea – cetate a protecției, nu poligon de experimente

Codul silvic nu e o carte de poezie, dar e citită de oameni care simt pădurea poetic. Acolo scrie clar: pădurile din grupa funcțională I au prioritatea absolută a protecției – a apelor, a solului, a microclimatului și a echilibrului ecologic.

Orice presiune cinegetică excesivă, orice transformare a pădurii în „fermă de vânat”, orice injecție de interese comerciale în inima codrului reprezintă o rană adâncă în trupul ecosistemului.

Iar rănile pădurii nu dor imediat – dor generații.

Când legea devine armă, pădurea devine victimă

Ce s-a întâmplat cu fondurile cinegetice nu este doar o greșeală. Este o lovitură aplicată deliberat unei ramuri a statului care nu a avut niciodată protecție politică, dar a avut întotdeauna rezultate.

Codrii Moldovei au rezistat secolelor, tătarilor, foametei, secetei – dar azi sunt amenințați de pixul unor funcționari care confundă pădurea cu o întreprindere falimentară bună de dat la bucată.

Se ignoră:

• legislația silvică ce protejează pădurile de pășunat,
• regimul strict al pădurilor cu funcții de protecție,
• riscul ecologic al supraexploatării vânatului,
• responsabilitatea statului pentru patrimoniul natural,
• efortul financiar enorm al întreprinderilor silvice.

De fapt, se ignoră însăși logica existenței pădurii.

Truda silvicultorului – risipită printr-o semnătură

De aproape 35 de ani, silvicultorii au întreținut fondurile de vânătoare fără un leu de la Bugetul de Stat. Cu trudă, cu sacrificiu, cu nopți nedormite la margine de pădure și cu peste 20 milioane de lei anual investiți în infrastructura cinegetică. Drumuri de patrulare, adăposturi, hrană pentru vânat, lucrări de amenajare – toate au fost făcute de oamenii pădurii.

Astăzi ni se spune că aceste teritorii pot fi luate la licitație, ca o moară lăsată pe mâna cui dă mai mult, fără compensarea investițiilor și fără garanția că nu vor deveni terenuri jefuite și abandonate în doi-trei ani.

Asta nu mai este administrare – este deposedare.

Cine vrea fondurile cinegetice? Ce vor să facă cu ele?

Răspunsul e simplu și crud:

Vor profit imediat. Iar pentru asta sunt gata să distrugă ceea ce nu pot construi.

Ce înseamnă „gestionare privată” în viziunea acestor grupuri?

• exploatare intensă în 2–3 ani;
• vânat împușcat la limită, fără regenerare;
• habitat fragmentat și distrus;
• infrastructură lăsată în paragină;
• abandonarea terenurilor după ce nu mai aduc bani.

Iar statul – adică noi cu toții – va rămâne cu ruina ecologică.

Avertismentul tăcut al vânatului

Nu e nevoie să vorbească cerbul. Îi ajunge privirea ca să ne spună că nu putem transforma fondurile cinegetice în afaceri rapide, în „mine de aur” biologic. Căci acolo unde se vânează fără măsură, pădurea rămâne știrbă, iar natura se răzbună cu uscări, cu dezechilibre, cu focare de degradare.

În lipsa unei gestiuni profesioniste – cea pe care doar silvicultorii o pot garanta – riscul unei crize genetice și ecologice nu este o metaforă. Este o realitate amară, dar previzibilă.

Silvicultorii – ultimul bastion. Sindicatul – scutul lor

Să fie clar: Silvicultorii nu cer privilegii. Nu cer avere. Nu cer favoruri. Ei cer dreptate, lege și rațiune.

Când politicul greșește, sindicatul este singura structură care îndrăznește să ridice vocea.

Când interesele de grup presează, sindicatul este singurul zid de apărare.

Când patrimoniul forestier este amenințat, sindicatul devine armură și sabie.

În aceste vremuri tulburi, rolul sindicatelor nu este doar de a apăra salarii și drepturi. Este rolul unei santinele morale.

Sindicatul nu e o ștampilă. Nu e un birou. Nu e un microfon.

Sindicatul este conștiința profesiei, vocea celor care nu pot striga singuri, vocea pădurii în fața celor care nu o aud.

Federația „Sindsilva” nu va accepta:

• deposedarea întreprinderilor de un patrimoniu construit cu bani publici,
• distrugerea fondurilor cinegetice,
• ignorarea specialiștilor,
• marginalizarea silvicultorilor,
• violentarea legislației prin ordine abuzive.

Federația „Sindsilva” nu se va lăsa redusă la tăcere când:

• silvicultorii riscă să rămână fără locuri de muncă,
• patrimoniul forestier este expus intereselor străine de protecția mediului,
• legea este ocolită,
• iar viitorul copiilor noștri se negociază în spatele ușilor închise.

Noi nu apărăm doar funcții. Apărăm codrii, tradițiile, generațiile și demnitatea unui sector care nu poate fi tratat ca o anexă politică.

Nu cedăm! Nu tăcem! Nu permitem!

Vom lupta cu toate instrumentele democratice, legale și morale pentru:

• Abrogarea Ordinelor MM 142/2025 și 141/2025;
• Crearea unui grup de lucru cu silvicultori și sindicate;
• Evaluare ecologică reală, nu „hârtii” politice;
• Stoparea oricărei încercări de privatizare mascată;
• Protecția locurilor de muncă ale personalului cinegetic;
• Menținerea controlului de stat asupra fondului forestier și cinegetic.

Nu ne opunem progresului – ne opunem risipei

Federația „Sindsilva” cere abrogarea Ordinelor 142/2025 și 141/2025, nu din încăpățânare, ci din responsabilitate.

Cere evaluare, consultare, transparență.

Cere un grup de lucru mixt – nu pentru a bloca procese, ci pentru a le face drepte.

Cere garanții, nu promisiuni.

Cere respect pentru lege, pentru natură și pentru oameni.

Pădurea nu se vinde. Vânatul nu se licitează. Demnitatea nu se negociază.

Acolo unde unii văd „terenuri de exploatat”, silvicultorii văd viață, echilibru, responsabilitate.

Acolo unde unii văd profit, noi vedem patrimoniu național.

Acolo unde unii văd licitații, noi vedem decenii de muncă neplătită și neapreciată.

Și de aceea, Federația „Sindsilva” își asumă deschis și ferm poziția: Nu vom permite transformarea codrilor în pradă.

Pilda ultimului stejar

Se povestește că odată, într-o pădure bătrână, un singur stejar a rămas în picioare după o vijelie. L-au întrebat păsările: „Cum ai rezistat când toți ceilalți au căzut?”

A răspuns: „Eu am avut rădăcini, nu doar frunze.”

Silvicultorii au rădăcini. Rădăcini în pământ, în profesie, în dreptate și în responsabilitate. De aceea, nu vor cădea. Nici nu se vor pleca.

Un îndemn pentru întreaga țară

Să nu lăsăm pădurea să fie negociată.

Să nu lăsăm vânatul să fie prădat.

Să nu lăsăm munca silvicultorilor să fie anulată.

Să nu lăsăm tăcerea să acopere adevărul.

Pădurea nu strigă. Dar noi, silvicultorii și reprezentanții lor sindicali, o facem pentru ea. Să nu permitem ca moștenirea verde a Republicii Moldova să fie sfâșiată la mezat. Pădurea nu are voce. Silvicultorii sunt vocea ei. Iar noi, sindicatele, suntem puterea acestei voci.

Chemare la acțiune!

Apelăm la:

• Parlament,
• Guvern,
• Ministerul Mediului,
• societatea civilă,
• presa liberă,
• oamenii care încă mai cred în lege și în rațiune.

Federația Sindicatelor din Silvicultură „Sindsilva”

În apărarea codrilor. În apărarea adevărului. În apărarea oamenilor care veghează la viitorul țării.